După o seară magică petrecută la dna. Măriuța din Poiana Negri în care am depănat aventurile colegilor din echipa de la care am preluat ștafeta, am lăsat în urmă Bucovina și am pornit cu entuziasm și curiozitate, pe urmele cerculețului portocaliu, către Ținutul de Sus.

Prima zi a fost mai lungă decât ne așteptam și ne-a provocat pe final cu niște coborări superbe prin pădurea în care începuseră să răsară ici colo printre brazi înalți și drepți câte un ulm sau un frasin, semn că peisajul urmează să se schimbe.

A doua zi era mult așteptată, cea în care urma să îi cunoaștem pe membrii asociației care au făcut acest drum posibil. Totul a început bine, eram pregătiți sufletește că traseul urcă pieptiș în prima parte și așa a fost. Vederile panoramice întâlnite apoi ne-au făcut să uităm imediat de pulsul ridicat și durerile din picioare. La jumătatea traseului am luat prânzul în Poiana lui Nea Gălan și părea că mai este puțin și că ajungem repede la destinație. Repede am și ajuns însă nu pentru că mai era puțin ci datorită ploii care ne-a udat până la piele.

Seara  petrecută la Tășuleasa Social împreună cu Iulian și cu voluntarii de acolo ne-a făcut să înțelegem și mai bine de unde a pornit acest proiect și ce înseamnă acest drum minunat.

Lecția nr. 3 – Pentru a gusta din farmecul Via Transilvanica este nevoie să petreci minimum 3 zile pe traseu.